Cadrul pe care îl oferă România pentru învățarea pe tot parcursul vieții

România a înregistrat una dintre cele mai mari rate de creștere economică la mijlocul anilor 2000, cu câțiva ani de creștere economică puternică, însoțită de o creștere rapidă a cheltuielilor guvernamentale. Creșterea economică a depășit 6,5% în perioada 2003-2008, iar cheltuielile publice s-au accelerat în aceeași perioadă, în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale. Cheltuielile cu salariile din sectorul public și cu asigurările sociale au crescut de la 51% în 2005, la aproape trei sferturi din veniturile fiscale în 2009, care au oscilat în jurul procentului de 32% din Produsul intern brut în întreaga perioadă, iar între 2005 și 2009, aceleași cheltuieli cu salariile din sectorul public au crescut cu 2,1% din PIB, de la 7,4 la 9,5%, deoarece atât salariile nete, cât și numărul de angajați au crescut.

Economia românească a fost puternic afectată de criza financiară globală care a început în anul 2008. Economia țării s-a diminuat semnificativ în 2009, guvernul contractând împrumuturi masive pentru a menține stabilitatea. În total, deficitul fiscal a atins 7,5% din PIB în 2009, iar economia românească s-a diminuat cu un procent cumulat de 8% în 2009 și 2010.

Deficitul general guvernamental a scăzut de la 9% din PIB în 2009, la 5,2% în 2011 și a atins procentul vizat de 3% din PIB în 2012, conform procedurii UE aplicabilă deficitelor excesive.Cheltuielile pentru protecția socială, incluzând asistența socială, au mărit povara asupra bugetului, dublându-și dimensiunea relativă între 2000 și 2008, de la 1,4% la 2,9% din PIB. Restricționarea cheltuielilor și revenirea la niveluri limitate de creștere (+2% în 2011, +0,2% în 2012 și +1,2% în 2013) au făcut ca împrumuturile realizate de guvern să revină între limitele Maastricht (estimate la 2% în 2013).Pentru moment, serviciile publice nu ar trebui supuse altor reduceri, deși creșterea sectorului public rămâne puțin probabilă în viitorul apropiat.

Cu toate că România se redresează după criza financiară globală, creșterea sa viitoare rămâne vulnerabilă la factori externi.Economia României este determinată în mare măsură de sectoarele servicii, agricultură și industrie.Creșterea a fost în jur de zero în 2012, ca urmare a trei factori:(i) o iarnă extrem de grea la începutul anului, care a afectat consumul și producția industrială; (ii) tulburările economice prelungite din Zona Euro, care au dus la stagnarea exporturilor în 2012 și (iii) o secetă care a afectat sectorul agricol, reducând cu aproximativ 1 punct procentual creșterea pe anul 2012.

Anul 2013 s-a încheiat pentru România cu cea mai mare creștere economică procentuală din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat. Această creștere de 3,5% față de anul anterior se datorează următorilor factori: (i) creșterea consumului; (ii) producție agricolă foartă bună; (iii) creștere a investițiilor directe ale nerezidenților în România.

România a înregistrat în 2014 o creștere economică de 2,8% comparativ cu 2013, motoarele fiind industria, comunicațiile și impozitele nete pe produs, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. În ultimul trimestru al anului 2014, produsul intern brut a fost de 198,83 miliarde lei prețuri curente serie brută, în creștere cu 2,6 % în termeni reali față de aceeași perioadă din 2013.

Cu toate că a scăzut mult, rata de sărăcie din România este, în continuare, printre cele mai mari din UE, la nivelul de 40,4 % în 2013. O mare parte a persoanelor sărace trăiește în două dintre cele mai sărace regiuni: regiunea de nord-est și cea de sud-vest a României. Regiunile din vest sunt mai bogate decât cele din est și mai bine integrate în rețelele de producție europene.

Sărăcia afectează, de asemenea, în mod acut, anumite segmente de populație, precum unele minorități etnice. Un studiu al Băncii Mondiale arată că cei mai dezavantajați sunt romii, cu rate de sărăcie de până la 67%. Peste 50% dintre romi și 60% dintre comunitățile rome trăiesc cu mai puțin de 3,30 euro/zi, iar unul din cinci romi trăiește cu mai puțin de 1,65 euro/zi. în plus, majoritatea comunităților rome (74%) se confruntă cu probleme grave privind veniturile, iar 23% nu sunt racordate în prezent la electricitate și/sau apă curentă. Deloc surprinzător, această situație afectează în mod direct oportunitățile sociale și economice ale copiilor romi.

Per total, economia românească se confruntă în continuare cu ocuparea redusă a forței de muncă și cu participarea scăzută la forța de muncă. Provocări aparte sunt aduse de o permanentă rată scăzută a ocupării forței de muncă care, la un nivel de 65,7% în 2014, se numără printre cele mai scăzute din UE10. Această rată, în ultimii ani, a scăzut ușor. Obiectivul național al României de ocupare a forței de muncă, conform Europa 2020, este de 70%, pentru populația cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani. Va fi nevoie de eforturi la nivel național pentru a putea atinge acest obiectiv și de abordări specifice pentru reintroducerea grupurilor de populație inactivă pe piața muncii.

Doar puțin peste 4 milioane de locuri de muncă din cele 8,4 milioane de locuri de muncă din România sunt ocupate de lucrători salariați. În plus, numărul ridicat de persoane ce desfășoară activități independente (aproximativ 25% din numărul total al locurilor de muncă) are legătură într-o mai mare măsură cu agricultura de subzistență, și mai puțin cu antreprenoriatul. Peste 1,4 milioane de locuri de muncă sunt din categoria muncii neremunerate în cadrul familiei, o categorie care este aproape inexistentă în economiile dezvoltate din UE. In sectoarele industriale mai puțin competitive există peste 1,2 milioane de locuri de muncă, ceea ce reprezintă aproximativ 70% din toate locurile de muncă din industrie. Aceste sectoare includ subsectoarele extractiv și de prelucrare primară, precum și furnizare de utilități și producție, dar ele sunt limitate prin forme mai puțin avansate de producție. Serviciile de comerț cu amănuntul reprezintă aproximativ jumătate din numărul total de afaceri și puțin peste o cincime din toate locurile de muncă, ceea ce se apropie de media UE. Astfel, turismul reprezintă în mod direct 193.000 de locuri de muncă (2,3% din ocuparea totală a forței de muncă), în timp ce contribuția sa la menținerea ocupării forței de muncăîn sectoarele asociate este estimată la a fi de peste două ori mai mare.

Activitatea economică din România are un caracter teritorial clar. Creșterea din ultimul deceniu a fost evident în favoarea zonei București-Ilfov, care a devenit o economie de piață funcțională, cu o combinație de ocupare a forței de muncă în producție și servicii și un PIB pe cap de locuitor care depășește media UE. Cu toate acestea, în celelalte șapte regiuni de dezvoltare, creșterea și diversitatea activităților economice sunt mult mai reduse și perspectivele de creștere economică sunt puse sub semnul întrebării într-un grad mult mai mare. Întreprinderile mici și mijlocii au o posibilitate limitată de creștere și sunt axate pe activitățile desfășurate la nivel local.

Ocuparea forței de muncă în agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură reprezintă aproximativ 30%, mult peste media UE. Contribuția la PIB este relativ mică, sub 7%. Productivitatea muncii în agricultură este mai mică decât o pătrime din media pentru toate sectoarele. Terenurile agricole și apele din România rămân o resursă foarte puțin exploatată. Cu toate acestea, potențialul de transformare a agriculturii pentru a contribuila dezvoltarea regiunilor din România trebuie privit în context. Având în vedere nivelurile medii europene ale productivității, agricultura va oferi mult mai puține locuri de muncă decât în prezent. Diversificarea veniturilor în afara exploatărilor agricole a rămas până acum foarte scăzută în România. Există o nevoie presantă de diversificare și creștere la nivel local pentru a absorbi resursa de forță de muncă care este, în prezent, sub-utilizată în agricultură. Agricultura mai reprezintă încă o oportunitate importantă pentru economia și societatea românească. Agricultura de subzistență este ineficientă, dar sprijină o mare parte din populație care, altfel, ar fi extrem de săracă.

Schimbările demografice din România vor necesita un echilibru între reformele privind politicile care vizează educația și economia. După cum s-a menționat anterior, populația din România a scăzut semnificativ în ultimele două decenii și, similar celorlalte țări europene, România are o populație în proces de îmbătrânire. Între 1990 și 2011, populația României a scăzut de la 23,2 de milioane la aproximativ 21,3 milioane. Mai mult, se estimează că peste două milioane de oameni cu vârstă de muncă (25% din forța de muncă) au emigrat în căutarea unor oportunități de muncă mai bune în Europa sau în alte părți ale lumii .Majoritatea emigranților din România se stabilesc în Germania, Ungaria, Israel, Italia, Spania și Statele Unite.

Cu toate că România a cunoscut o creștere economică puternică, aceasta este mai puțin performantă decât a altor state UE, în ceea ce privește multe dintre țintele Europa 2020. România a înregistrat o creștere puternică a productivității începând cu 1990, însă nivelul de productivitate comparativ cu Statele Unite, rămâne scăzut față de cele ale altor state membre. Așadar, provocarea nu constă numai în creșterea participării la forța de muncă, dar și în a face forța de muncă mai productivă.

În ceea ce privește atragerea fondurilor structurale la nivel național, auditurile și evaluările au indicat o serie de blocaje instituționale și procedurale. La finele lunii ianuarie 2013, rata de absorbție a României a fost de 14,92% din fondurile totale disponibile. Până în iunie 2013, rata de absorbție a fost de 26,2% și a crescut la 33,47% până la finele anului 2013 și la 53,12% la sfârșitul lunii ianuarie 2015. Alocarea pentru România din Fondurile de Coeziune ale UE pentru perioada de programare curentă 2014-2020 însumează 22,99 miliarde euro, dintre care 4,77 miliarde euro sunt alocate Fondului Social European. Alocarea totală pentru Obiectivul tematic

„Investiții în educație și formare profesională în vederea dobândirii de competențe și a învățării pe tot parcursul vieții” este de 1.114,859milioane euro. Acest obiectiv include viitoarele intervenții în domeniul reducerii părăsirii timpurii a școlii, creșterii participării la învățarea pe tot parcursul vieții, dezvoltăriiînvățământului profesional și tehnic șiînvățământului terțiar.

Contextul privind educația si formarea în România

Sectorul educației din România este esențial pentru strategia Guvernului de îndeplinire a obiectivelor Europa 2020. Majoritatea obiectivelor UE se axează pe îmbunătățirea sectorului educației datorită influenței pe care o are asupra creșterii economice prin ocuparea forței de muncă, formarea de competențe relevante, devoltare personală. Tabelul 1 prezintă patru obiective privind educația în UE la orizontul 2020, obiectivele României și progresul său până în 2013/2014.

Tabelul nr. 1. Obiective strategice Europa 2020

Obiective Europa 2020 Obiective pentru România România în

2013/2014

75% din populația cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani să fie ocupată 70% 65,4%

(trim. IV 2014)

Procentul celor care părăsesc timpuriu școala să fie sub 10% 11,3% 18,5%

(trim. III 2014)

Cel puțin 40% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani să aibă finalizate studiile tertiare 26,7% 23,8%

(trim. III 2014)

Cel puțin 15% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani să participe la învățarea pe tot parcursul vieții 10% 1,8% (2013)

Sursa: Comisia Europeană.

În cazul în care estimările actuale se dovedesc corecte, numărul elevilor va scădea cu 40%

în 2025 , determinând necesitatea unor reforme pentru educație care să abordeze calitatea, eficiența, echitatea și relevanța. Faptul că populația activă și numărul de elevi sunt în scădere are implicații imediate și pe termen lung asupra capitalului uman din România, dar și asupra agendei macroeconomice de promovare a ocupării forței de muncă și creșterii economice. Capitalul uman este de o importanță esențială pentru sectorul de servicii și sectorul agricol din România, care însumează cea mai mare rată de ocupare a forței de muncă din țară.

În ceea ce privește populația rurală, aceasta are o rată de participare mult mai redusă la educație și formare pe diverse niveluri. Aproximativ 45% dintre toți tinerii români trăiesc în mediul rural, dar, potrivit datelor curente furnizatede Institutul Național de Statistică, numai 24% dintre elevi provin din mediul rural. Părăsirea timpurie a școlii este o problemă în special în mediul rural din România. La nivelul învățământului secundar, rata abandonului școlar a fost de aproximativ 1,5 ori mai mare în unitățile de învățământ din mediul rural decât în cele din mediul urban. Pe măsură ce elevii avansează în sistemul de învățământ, se observă o subreprezentare semnificativă a tineretului din mediul rural în învățământul superior.

România se confruntă cu o serie de provocări privind părăsirea timpurie a școlii și calitatea scăzută a educației, care duc la acumularea de competențe de bază cognitive și socio-emoționale insuficiente. Nu există date concrete furnizate de anchete privind competențele socio- emoționale pentru România iar rezultatele evaluărilor internaționale ale elevilor la care a participat România indică neajunsuri considerabile în ceea ce privește formarea de competențe cognitive. Performanța României în evaluările internaționale (PIRLS și TIMSS) a crescut ușor, în ciuda creșterii economice semnificative (PIB pe cap de locuitor) și a îmbunătățirii, cel puțin parțiale, a condițiilor socio-economice.

Rezultatele celui mai recent Program pentru evaluarea internațională a elevilor, din 2012, indică faptul că, în pofida îmbunătățirilor semnificative și susținute față de anul 2006, elevii cu vârsta de 15 ani din România continuă să obțină performanțe cu mult sub media Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică la matematică, citire/lectură și științe. In 2012, decalajul dintre media rezultatelor la matematică în OCDE și cele din România a fost echivalent cu aproximativ 1,5 ani de școlarizare. Datele PISA indică, de asemenea, un procent ridicat al elevilor din România cu vârsta de 15 ani care, funcțional, nu știu să citească/ să socotească (37,3% și, respectiv,40,8% în 2012). România a continuat să se confrunte, de asemenea, cu un mare decalaj de performanță între elevii cu cea mai dezavantajată situație socio-economică. Cu toate acestea, performanța României s-a îmbunătățit la toate aceste trei materii, cu creșteri semnificative privind elevii cu cele mai bune performanțe la matematică și citire/lectură, însoțite de o scădere semnificativă a procentului celor care funcțional nu știu să scrie/să socotească.

Inegalitatea de șanse este considerabilă, ceea ce înseamnă că situația socio-economică a copiilor afectează rezultatele școlare ale acestora. Spre exemplu, diferențele dintre cetățenii de etnie romă și celelalte etnii sunt semnificative. Diferențele teritoriale sunt, de asemenea, semnificative, probabilitatea ca elevii care locuiesc în orașe mari și centre urbane să beneficieze de un mediu educațional mai favorabil decât cei care locuiesc în mediul rural fiind ridicată. Creșterea accesului în învățământul preșcolar și îmbunătățirea metodelor de predare în școlile din mediul rural ar putea reduce parțial această diferență

Învățământul profesional și tehnic inițial nu este atractiv și nu este suficient aliniat necesităților actuale ale pieței muncii. Din 2009, România s-a confruntat cu închiderea progresivă a școlilor de arte și meserii care i-a afectat în mod direct pe elevii dezavantajați ce trăiesc în zone rurale izolate. Din 2014, s-au reînființat școlile profesionale cu durata de 3 ani pentru absolvenții clasei a VIII-a. Restructurarea ÎPTI este extrem de necesară pentru sprijinirea creșterii economice pe termen lung în România.

Învățământul terțiar se confruntă cu provocări privind furnizarea competențelor specifice necesare pe piața muncii. Cu toate că șomajul în rândul absolvenților învățământului terțiar este semnificativ mai mic decât în rândul celor cu niveluri de educație inferioare, angajatorii sunt din ce în ce mai preocupați de lipsa competențelor specifice postului, dar și a competențelor cognitive și socio-emoționale (de exemplu, capacitatea de a organiza procesele legate de muncă și de învățare, competențele de comunicare și organizaționale) .

Ratele de ocupare a forței de muncă pentru absolvenții cu vârste de 20-34 de ani care au părăsit sistemul de învățământ au scăzut de la 77,6% la 69,4%, din 2009 în 2012. Este adevărat că învățământul terțiar de multe ori nu poate și nu ar trebui să fie extrem de strâns legat de ocuparea forței de muncă – universitățile vor fi mai preocupate de dobândirea de către absolvenți de competențe generale de nivel înalt – dar există o nevoie importantă de a analiza și îmbunătăți relevanța programelor.Formarea profesională ar trebui să fie strâns legată de piața muncii și percepția privind lipsa de relevanță a acesteia este o provocare imediată. Doar aproximativ o treime din absolvenții de licee și școli profesionale au găsit un loc de muncă la un an de la absolvire. Cursurile de formare trebuie să fie organizate în funcție de ocupațiile care există în Clasificarea ocupațiilor din România, dar aceasta nu este încă armonizată complet cu cerințele pieței muncii.

Competențe

Competențele forței de muncă rămân o provocare majoră pentru promovarea ocupării forței de muncă și a productivității în România. Există decalaje între competențe la nivelul regiunilor și al mai multor sectoare, inclusiv la nivelul celor care au experimentat o creștere recentă a ocupării forței de muncă. Analiza în funcție de grupurile ocupaționale indică cele mai multe locuri de muncă vacante pentru muncitorii calificați și alți muncitori similari (3%), operatorii de instalații și utilaje și montatorii de utilaje și echipamente (2,5%) și muncitorii calificați în agricultură și pescuit (1,8%). Dificultățile de recrutare au fost evidențiate în special în ceea ce privește ocupațiile care necesită calificări prin învățământul profesional și tehnic .

Asigurarea competențelor este parțial condiționată de cerințele tradiționale ale industriei din România, accentul fiind pus pe activitățile cu o contribuție importantă a forței de muncă și cu valoare adăugată redusă. În producție, cota forței de muncă înalt calificată este aproximativ jumătate din media UE. Cu toate acestea, din 2006, creșterea graduală a ratei de forță de muncă înalt calificată indică o deplasare către o economie bazată mai mult pe cunoaștere și o creștere a locurilor de muncă ce necesită calificare medie sau înaltă, în detrimentul celor cu calificare scăzută.

Disponibilitatea de competențepe piața muncii a fost afectată negativ de emigrarea pe scară largă a forței de muncă calificate în ultimul deceniu, un fenomen care s-a reflectat, de asemenea, în îmbătrânirea forței de muncă. Peste două milioane de muncitori au emigrat în căutarea unor locuri de muncă mai bune. În plus, se estimează că populația cu vârstă de muncă din România va scădea cu 30% până în 2050.

Proporția întreprinderilor care furnizează formare profesională angajaților afectează, de asemenea, disponibilitatea de competențe pe piața muncii. Această proporție este de numai 40% în România, comparativ cu media UE, de 58%. Întreprinderile mici și mijlocii din România sunt mai puțin doritoare decât cele din țările UE să le asigure angajaților participarea la activități de ÎPV.

În România lipsesc informațiile cu privire la competențele necesare pe piața muncii și mecanismele prin care aceste informații să fie puse la dispoziția populației. România încă nu participă la Programul OCDE pentru evaluarea internațională a competențelor adulților (PIAAC).Acestea sunt elemente importante de fundamentare a politicilor ÎPV și a unui dialog eficient între părțile interesate relevante.

Succesul pe piața muncii este determinat de diferite dimensiuni ale setului de competențe al unei persoane, combinând competențe cognitive, socio-emoționale și competențe specifice activității/postului. Aceste competențe sunt dobândite de-a lungul vieții, existând argumente care sprijină ideea că procesul de acumulare a competențelor cognitive și socio-emoționale se realizează îndeosebi în prima parte a vieții unei persoane. Competențele cognitive și socio-emoționale solide asigură o bază pentru acumularea ulterioară a competențelor specifice prin învățământul profesional și tehnic, învățământul superior și învățarea pe tot parcursul vieții.

Aspecte legate de egalitatea de șanse între genuri

România rămâne o societate relativ inegală, cu o segregare pe piața muncii, în mediul urban și în cel rural, și cu discrepanțe mari în ceea ce privește educația, sănătatea și oportunitățile. Persoanele în vârstă și cele cu dizabilități sunt recunoscute ca dezavantajate, iarmăsurile practice de integrare nu corespund nevoilor acestora. Participarea la ÎPV ar trebui să fie deschisă tuturor persoanelor, indiferent de gen, originea etnică, religie sau convingeri, dizabilități sau orientare sexuală.

La nivelul populației privite în ansamblu, bărbații au niveluri de educație mai ridicate decât femeile. Dar acest lucru se schimbă, deoarece, în anul universitar 2011/2012, peste o treime dintre femeile cu vârsta de 19-20 ani frecventau cursurile universitare, în comparație cu doar un sfert dintre bărbați. Fetele au, de asemenea, performanțe mai bune în cadrul PISA decât băieții. În plus, ratele de absolvire a învățământului terțiar pentru femei au fost semnificativ mai ridicate. Cu toate acestea, ratele de ocupare ale femeilor sunt încă relativ scăzute în România. Pe de altă parte, femeile vârstnice au mai puține calificări, iar ratele de ocupare ale acestora sunt deosebit de scăzute.

Întocmit,
Florin Făiniși