Învățarea pe tot parcursul vieții. Cadru legislativ și disfuncționalități

Legea educației naționale nr. 1/2011,cu modificările si completările ulterioarereglementează ÎPV în România,incluzând aspectele principale ale educației și formării profesionale într-un mod integrat și coerent, și, de asemenea, identifică roluri și responsabilități. Legea include cerințe privind recunoașterea și certificarea competențelor obținute prin intermediul educației formale, non-formale și informale. Legea prezintă, de asemenea, rolul altor ministere, precum Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice,Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Culturii, Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Afacerilor Interne.Pentru a avea o abordare sistematică a ÎPV este necesară și implicarea altor ministere – Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice precum și a autorităților administrației publice locale.

Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, a creat un cadru pentru promovarea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și a calității calificărilor profesionale. Evaluarea și certificarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se realizează în conformitate cu prevederile legale privind formarea profesională a adulților și se finalizează cu un certificat de calificare. Legea prevede finanțarea activităților de ucenicie la locul de muncă: angajatorii pot primi lunar subvenții de la fondul asigurărilor de șomaj dacă angajează ucenici. Acest act normativ este complementar cu altele, referitoare la practică și stagii de pregătire.

Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor si studenților,cu modificările si completările ulterioare, le oferă tinerilor posibilitatea de a dobândi experiență profesională înainte de absolvire. Stagiul preliminar de practică are rolul de a sprijini elevii/studenții în alegerea specializării.

SchemaGaranția pentru Tinerieste o inițiativă finanțată prin fonduri UE care intenționează să stimuleze și să faciliteze tranziția tinerilor de la școală pe piața muncii prin stimulente pentru mobilitate, subvenții pentru locuri de muncă, îndrumare profesională și consiliere pentru antreprenoriat, stimularea afacerilor, ucenicie la locul de muncă, stagii de practică, precum și parteneriate între școli, universități și diferite organizații.

Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, cu modificările si completările ulterioare, asigură tranziția absolvenților de învățământ superior de la sistemul de educație la piața muncii. Absolvenții vor beneficia de o perioadă de stagiu de șase luni la primul loc de muncă ce se va finaliza cu o evaluare. Dacă evaluarea este pozitivă, stagiarii vor primi un certificat semnat de angajator, iar perioada de stagiu se va adăuga la vechimea în muncă. Dacă evaluarea indică rezultate nesatisfăcătoare, stagiarii vor primi o adeverință care atestă finalizarea stagiului. De asemenea, angajatorii care încheie un contract de stagiu pot primi subvenții de la fondul asigurărilor de șomaj.

Legea nr. 78/2014, privind reglementarea activiății de voluntariat : (i) prevede relația dintre voluntar și organizația gazdă,stabilită prin intermediul unui acord cadru, (ii) recunoaște voluntariatul ca experiență profesională și (iii) furnizează un certificat de competențe dobândite prin voluntariat (certificatul conține opt competențe cheie, conform Cadrului național și european al calificărilor, similare celor din certificatul Youthpass).

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncăreglementează formarea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și a persoanelor care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare și care sunt inregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Programele de formare, asigură, conform legii, inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se face ținându-se seama de cerințele de moment și de perspectivă ale pieței muncii și în concordanță cu opțiunile și aptitudinile individuale ale persoanelor respective. Formele prin care se realizează formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă sunt: cursuri, stagii de practică și specializare ș.a., în condițiile legii. Activitatea de formare profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se desfășoară pe baza Planului Național de Formare Profesională, a cărui finanțare se realizează din bugetul asigurărilor de șomaj, în baza indicatorilor stabiliți.

Ordonanța de Guvern nr. 129/2000, privind formarea profesională a adulților, aprobată prin Legea nr. 167/2013 (pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților)asigură cadrul legal pentru formarea profesională a adulților. Formarea profesională a adulților care se încheie cu un certificat de calificare profesională, un certificat de absolvire și/sau un certificat de competențe profesionale este o activitate de interes general și face parte din sistemul național de educație și formare.

Cadrul legal existent include, de asemenea, cerințe privind înființarea Centrelor Comunitare de Învățare Permanentă pentru a implementa inițiativele ÎPV la nivelul comunităților. Aceste centre ar trebui să fie înființate de autoritățile locale în parteneriat cu furnizorii de educație și formare profesională, fiind principalii furnizori de ÎPV pentru comunitățile locale. Se așteaptă ca aceste Centre să determine creșterea participării grupurilor slab reprezentate în ÎPV. Cu toate că organizarea și funcțiile exacte ale acestor centre sunt încă subiecte de dezbatere, metodologia propusă subordonează aceste centre autorităților locale și stabilește cerințele minime de funcționare în raport cu spațiul, dotarea, parteneriatele, informarea, consilierea și îndrumarea, precum și analiza nevoii locale de ÎPV. Principalele funcții ale acestor centre sunt următoarele: formare profesională, informare și diseminarea informațiilor și dezvoltare personală. Activitățile centrelor ar putea include programele „A doua șansă” și certificarea competențelor dobândite prin educația non-formală și informală.

România are avantajul de a avea deja un cadru legal bine definit care sprijină învățarea pe tot parcursul vieții. Acest cadru de reglementare alcătuit din legi privind învățământul, ucenicia, stagiile de practică, voluntariatul și formarea profesională a adulților reprezintă un punct foarte valoros care poate servi drept bază pentru dezvoltarea ulterioară a sistemului de ÎPV.Reglementările existente trebuie puse în aplicare, monitorizate și evaluate în mod consecvent, pentru a extinde și îmbunătăți sistemul de ÎPV.

Instituții implicate

Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice sunt două dintre principalele instituții implicate în ÎPV în România. Mai jos sunt câteva dintre responsabilitățile cheie ale acestor două instituții în ceea ce privește ÎPV:

  • MECS: are responsabilitatea generală pentru educația și formarea profesională în cadrul sistemului de educație formală; acesta reglementează, împreună cu MMFPSPV, instrumentele Europass și Youthpass care facilitează accesul la educație/formare profesională sau angajare; reglementează, împreună cu MMFPSPV, cadrul general, instituțional și conceptual pentru consilierea în privința IPV și orientarea profesională.
  • MMFPSPV:elaborează, promovează și actualizează cadrul strategic național din domeniul ocupării și formării profesionale a forței de muncă, pe baza cerințelor interne și europene, împreună cu instituțiile și organismele implicate în domeniu; analizează, propune modificări și aprobă anual Planul național de formare profesională, inițiat de ANOFM; monitorizează, controlează și evaluează modul de implementare a politicilor de ocupare și formare profesională a forței de muncă de către ANOFM.

Ministerul Dezoltării Regionale si Administrației Publice este autoritatea responsabilă de realizarea politicilor guvernamentale în domeniul administrației publice. Astfel, MDRAP inițiază, promovează, facilitează implementarea și monitorizează măsurile strategice de reformă a administrației publice din România, implicând partenerii din administrația publică, mediul academic, sectorul privat și societatea civilă și utilizând experiența și bunele practici din alte state, pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice furnizate cetățenilor. In contextul IPV, MDRAP are rol de avizator al inființării centrelor comunitare de învățare permanentă, aflate in subordinea autorităților locale.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este organizată și funcționează în temeiul principiului tripartitismului. ANOFM este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aftată sub autoritatea MMFPSPV. Unul dintre principalele obiective deținute de instituție îl constituie stimularea ocupării forței de muncă și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă. ANOFM aplică politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de MMFPSPV. Serviciile acordate de ANOFM, potrivit atribuțiilor deținute în vederea realizării obiectivelor, se adresează, cu precădere, persoanelor în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor și sunt realizate prin intermediul unitățitor care funcționează în subordinea instituției, respectiv 42 de agenții pentru ocuparea forței de muncă, constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în structura cărora funcționează un număr de 23 de centre proprii de formare profesională, precum și 8 centre regionale de formare profesională a adulților.

Ministerul Sănătății este responsabil cu dezvoltarea politicilor sectoriale cu privire la formarea profesională, dezvoltarea și alocarea resurselor umane pentru sistemul de sănătate; întocmirea și eliberarea certificatelor de recunoaștere a studiilor medicale în străinătate; recunoașterea calificărilor și elaborarea standardelor pentru medici și farmaciști; evaluarea și recunoașterea calificărilor pentru asistente medicale și moașe.

Autoritatea Națională pentru Calificări este responsabilă pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor, care are la bază Cadrul European al Calificărilor. ANC este coordonată de MECȘ și are și alte responsabilități în domeniul IPV, precum:

  • administrarea Registrului național al calificărilor, a Registrului național al furnizorilor de formare profesională pentru adulți și a altor registre aferente formării profesionale;
  • acreditarea centrelor de evaluare și a organismelor de evaluare;
  • reglementarea pieței de educație și formare profesională;
  • coordonarea asigurării calității IPTC și a activității Comitetelor sectoriale.

Comitetele Sectoriale sunt structuri de dialog social, coordonate de ANC și au reprezentanți în Consiliul național al calificărilor, organism consultativ la nivelul ANC. Din anul 2013, au fost înființate și sunt complet operaționale șaisprezece comitete sectoriale, având ca membri reprezentanți ai angajatorilor, sindicatelor, asociațiilor profesionale, furnizorilor de formare profesională, ministerelor și ONG-urilor. Principalele roluri ale acestor comitete sunt acelea de a valida calificările și standardele asociate, precum și de a elabora cadrul pentru formare, evaluare și certificare. Totuși, aceste comitete nu participă la evaluarea competențelor necesare pe piața muncii, acesta fiind un rol major al organismelor similare din alte țări europene.

Comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social pentru formarea profesională funcționează, din 1997, ca structuri de administrare cu rol consultativ care sprijină inspectoratele școlare. Aceste comitete sunt responsabile cu elaborareaPlanurilor de acțiune locală pentru educație și cu monitorizarea implementării acestor planuri la nivelul unităților de învățământ. De asemenea, îndeplinesc rolul de structuri de coordonare locală care implică principalelepărți interesate din învățământul profesional și tehnic. Sunt formate din reprezentanți ai sindicatelor, angajatorilor și asociațiilor patronale, consiliilor locale și județene, direcțiilor județene de statistică, inspectoratelor școlare, camerelor de comerț și centrelor județene de resurse și asistență educațională. Comitetele locale avizează cifrele de școlarizare și ar trebui (i) să modifice clasificarea ocupațiilor; și (ii) să faciliteze parteneriatele pentru organizarea de formare profesională, stagii de practică și ucenicie.

Mai multe organizații din România sunt implicate în prognoze privind competențele. Cu toate acestea, eforturile sunt necoordonate, iar procesul nu este susținut și nici suficient de cuprinzător. Responsabilitățile sunt împărțite în cadrul ministerelor și al altor instituții care vizează diferite părți interesate (inclusiv Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, elevi/studenți, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, instituții de învățământ superior și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic) sau diferite subiecte (de exemplu, cererea de calificare, creșterea gradului de înscriere la școli și contribuția rezultată în realizarea prognozei pe piața muncii). Furnizorii de formare profesională,deși folosesc statistici oficiale și studii de piață, aplică și propriile anchete și metodologii pentru estimarea cererii de competențe și de locuri de muncă de pe piața muncii, pentru a reflecta cât mai bine propunerile acestora și pentru a atrage atât angajatori, cât și cursanți.

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale este responsabilă cu gestionarea Erasmus +, un nou program UE pentru educație, formare profesională, tineret și sport pentru perioada 2014-2020 care înlocuiește mai multe programe UE, acoperind toate sectoarele educației: (i) programele ÎPV Erasmus (învățământ superior), Leonardo da Vinci (învățământ profesional), Comenius (învățământ preuniversitar), Grundtvig (învățământ pentru adulți) și Tineret în Acțiune; (ii) și cinci programe internaționale (Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul de cooperare cu țările industrializate). Numărul de mobilități pentru adulți în perioada 2007-2012 a fost de 9.145, iar fondurile au fost furnizate de programele UE Comenius, Grundtvig și Leonardo da Vinci. Centrul Național Europass a fost înființat în 2007 și face parte din această agenție. Bugetul total pentru 2014 a fost de 50 milioane euro.

Există mai multe instituții implicate în învățarea pe tot parcursul vieții în România, printre care instituții publice, furnizori privați, comitete sectoriale și organizații ale societății civile. Se remarcă, de asemenea, absența unei instituții/departament la nivel de politici responsabil cu informarea și aprofundarea temelor esențiale ÎPV inclusiv în dezbateri publice și politice. În plus, Centrele Comunitare de Invățare Permanentă nu sunt încă funcționale deoarece lipsesc reglementările metodologice aferente implementării. Coordonarea între părțile interesate este, în general, ineficientă. Dezvoltarea unui sistem cuprinzător și flexibil de învățare pe tot parcursul vieții va depinde de consolidarea alinierii, coordonării și parteneriatelor între aceste părți.

Furnizarea de servicii

Orice instituție publică sau privată care are rol de formare profesională în statutul său juridic poate oferi programe de formare continuă pe piață, însă numai instituțiile autorizate pot elibera certificate recunoscute la nivel național. Angajatorii pot organiza, de asemenea, cursuri de formare pentru angajații lor, însă nu pot elibera certificate recunoscute la nivel național, decât în situația în care sunt autorizați legal pentru fiecare program în parte. In România există 42 de Comisii județene de autorizare care funcționează în cadrul Agențiilor Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Aceste comisii autorizează furnizorii de formare profesională pentru programe de formare specifice. Furnizorii de formare profesională sunt autorizați pe o perioadă de patru ani, în baza criteriilor de evaluare specifice pentru fiecare calificare, ocupație și grup de competențe pentru care furnizorii organizează programe de formare. Pentru a obține autorizația, un furnizor de formare profesională trebuie să demonstreze că programele sale de formare sunt realizate de formatori specializați în domeniul programului de formare,dar care au, de asemenea, experiență pedagogică în ceea ce privește metodologiile de predare pentru adulți.

Furnizorii de servicii IPV care desfășoară activități în România includ instituții de formare profesională publice sau private, cum ar fi: universități, unități de învățământ profesional și tehnic, asociații patronale, camere de comerț și industrie, sindicate, organizații non- guvernamentale și universități populare. In prezent, peste 2.000 de furnizori de formare profesională oferă programe de formare în întreaga țară. Aproximativ 60% dintre aceștia sunt furnizori privați, 20% sunt ONG-uri, iar 20% sunt organizații finanțate din fonduri publice. Începând din anul 2004, au fost emise peste 1,3 milioane de certificate de către furnizorii autorizați. In prezent, participarea instituțiilor de învățământ superior pe piața de servicii IPV este limitată, în pofida numărului de înmatriculări în învățământul superior în scădere drastică din ultimii ani și a oportunităților oferite de piața IPV.

Centrele de evaluaresunt agenții autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări din România să evalueze și să certifice competențele profesionale dobândite prin învățarea non- formală și informală. In urma unui proces de evaluare, fiecare candidat poate primi un certificat de calificare profesională recunoscut pe piața muncii. Din anul 2004, 146 de asemenea centre au fost autorizate de ANC să evalueze și să certifice cunoștințele și competențele persoanelor care au dej a experiență într-un anumit domeniu sau care au participat la formare într-un anumit domeniu. Aceste centre sunt amplasate în întreaga țară, mai concentrate în zona București-Ilfov (40% din centre), și având capacitatea de a recunoaște puține calificări. Provocările legate de evaluarea și certificarea competențelor dobândite în contexte non-formale și informale sunt legate de capacitatea administrativă a centrelor.

Alte puncte slabe în sistemul actual de calificări includ obstacole întranziția de la învățământul profesional și tehnic inițial la învățământul profesional și tehnic continuu și la învățământul terțiar. Este necesar să fie creat un mecanism clar de recunoaștere a învățării și de îmbunătățire a participării angajatorilor la elaborarea calificărilor.

Programe pentru dezvoltarea resurselor umane

În perioada 2007-2013, Guvernul României a implementat diferite proiecte prin Programul Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, program cu un capital de aproximativ 4 miliarde de euro din Fondul Social European și de la bugetul de stat.

Până la data de 31 decembrie 2013, în sistemul informatic au fost înregistrate și validate participările la operațiunile finanțate din FSE a 1.209.642 persoane, din care 1.151.739 participanți unici, reprezentând 69,8% din totalul de 1.650.000 persoane, asumat în cadrul obiectivului general al POSDRU 2007 – 2013.

Între prioritățile pentru intervenții au fost corelarea IPV cu piața muncii, precum si educația și formarea profesională în sprijinul creșterii și dezvoltării economiei bazate pe cunoaștere.

Disfuncționalități privind învățarea pe tot parcursul vieții în România

Rata scăzută de participare la IPV. Obiectivul privind ÎPV pentru România este de a crește rata de participare a adulților (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) la 10%, până în 2020. In perioada 2007-2013, România nu a înregistrat progrese semnificative în legătură cu această rată, care a crescut de la 1,3% la numai 1,8%. Aceasta din urmă reprezintă rata medie calculată pe baza Anchetelor forței de muncă în gospodării realizate de Institutul Național de Statistică din România, care măsoară participarea adulților la activități de educație sau formare în cele patru săptămâni anterioare investigațiilor (în conformitate cu definiția Eurostat). Rata este mult sub media UE27, de 8,9% . Decalajul dintre această rată și cea stabilită de România pentru 2020 rămâne mare comparativ cu ținta UE stabilită la 15%, conform ET 2020.

Rata de participare la IPV în România este inegal distribuită pe mai multe dimensiuni. Rata de participare la educația formală scade odată cu vârsta, de la 8,5%, pentru persoane cu vârste de la 25 la 34 de ani, la 0,1%, pentru cele cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani. Rata de participare la educația non-formală urmează aceeași tendință ca și în educația formală, respectiv o rată mai mare pentru adulții cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (6,7%), față de cei cu vârste între 55 și 64 de ani (2,4%). S -au sesizat discrepanțe în ceea ce privește mediul de rezidență și genul, cu rate de participare la formarea profesională mai mici în mediul rural decât în mediul urban și în rândul bărbaților decât în rândul femeilor.

Din punctul de vedere al statutului privind ocuparea forței de muncă, se observă, de asemenea, o discrepanță la nivelul ratei de participare la educația formală: aceasta este mai scăzută pentru șomeri (0,9%) decât pentru cei angajați (4,2%). Și în ceea ce privește persoanele care locuiesc în mediul rural și urban există o diferență: rata de participare la educația non- formală este mai mare în mediul urban (6,4%) decât în mediul rural (2,5%).

Printre deficiențele care au impact asupra gradului de participare și accesului la programele de formare profesională se numără: insuficienta promovare a programelor de formare profesională, a posibilității evaluării rezultatelor învățării dobândite în context nonformal și informal, a consilierii privind orientarea în carieră, diseminarea redusă a exemplelor de bună practică ș.a.

Participarea adulților la FPC este limitată de insuficienta adaptare și dezvoltare a formelor de sprijin acordat participării adulților la FPC, în special a persoanelor confruntate cu perioade de tranziție pe piața forței de muncă, a lucrătorilor cu risc de șomaj, a șomerilor, a grupurilor dezavantajate și a persoanelor cu vârstă peste 50 de ani (pachete de măsuri active personalizate, acorduri flexibile de formare profesională, măsuri specifice de sprijin pentru persoanele dezavantajate).

In ceea ce privește orientarea profesională și consilierea în carieră, punctele slabe sunt cele legate de lipsa unui sistem național integrat de informare, consiliere și orientare profesională la nivel național/ regional/ local, care să vizeze atât formarea profesională inițială, cât și formarea profesională continuă, slaba cooperare între diverși actori la nivel național, regional și local, care acționează în domeniul consilierii și orientării profesionale și lipsa coordonării acțiunilor acestora, rețeaua de centre de informare, consiliere și orientare profesională – insuficient dezvoltată în special în mediul rural, numărul redus de instrumente de orientare profesională online elaborate și implementate ș.a.

In ceea ce privește grupurile dezavantajate, o anchetă arată că participarea femeilor din comunitățilenon-roma la formarea pentru adulți și ucenicie este de cinci ori mai mare decât cea a femeilor din comunitățiroma.Pentru bărbații din comunitățilenon-roma, participarea la aceste activități este de aproape trei ori mai mare decât cea a bărbaților din comunitățiroma.

Participarea limitată la educație și formarea adulților din România poate fi explicată prin existența unor disfuncționalități între angajatori, angajați și furnizorii de educație și formare profesională. Aceste disfuncționalități duc la un sistem de învățare pe tot parcursul vieții neperformant și puțin receptiv în care angajatorii, angajații și furnizorii de educație și formare profesională acționează independent, neinteracționând între ei. Furnizorii de educație și formare profesională oferă programe și produc absolvenți ce dețincompetențe care nu reflectă pe deplin nevoile angajatorilor. De asemenea, este posibil ca angajații și firmele să nu solicite tipurile de programe sau de metode și conținut de predare necesare economiei în schimbare a României.

Aceste disfuncționalități pot fi cauzate de trei tipuri de constrângeri care sunt frecvent întâlnite în România: (i) informațiiinsuficiente și asimetrice între instituțiile implicate; (ii) stimulente reduse pentru participarea la activități de educație și formare; și (iii) capacitatea instituțională inadecvată. Aceste cauze reflectă disfuncționalitățile pieței. După cum se explică ulterior în acest document, extinderea IPV în România necesită depășirea acestor disfuncționalități. Guvernul are rolul de a contribui la depășirea disfuncționalităților pieței, în mod specific prin (i) creșterea disponibilității și a calității informațiilor relevante; (ii) crearea de stimulente pentru creșterea investițiilor în formare; și (iii) contribuirea la îndepărtarea barierelor legate de capacitate instituțională. Acestea le vor permite firmelor, angajaților și furnizorilor de educație și formare să ia decizii mai bune și să investească mai mult în ÎPV.

Deficit de informații

Informații de calitate, disponibile tuturor părților interesate implicate în învățarea pe tot parcursul vieții, reprezintă o condiție preliminară esențială pentru eficiența acesteia. Investițiile insuficiente ale firmelor și ale angajaților în formare pot avea drept cauză și deficitul de informații, reflectând disfuncționalitățile informaționale ale pieței. Este posibil, de exemplu, ca aceștia să nu dețină informații despre disponibilitatea și calitatea furnizorilor de formare. In plus, fără o recunoaștere sau o certificare a competențelor dobândite prin educația nonformală, angajații nu pot să își demonstrezeo creștere a productivității și, prin urmare, pot să aleagă să nu investească în formare. De fapt, participarea la învățarea pe tot parcursul vieții și nivelurile de educație și competențe se sprijină reciproc și sunt interconectate. Persoanele cu competențe mai înalte tind să aibă locuri de muncă ce necesită mai multe cursuri de formare profesională continuă, ceea ce contribuie la dezvoltarea competențelor acestora; atitudinea pozitivă față de învățare joacă un rol similar care, în plus, contribuie la dezvoltarea sau menținerea competențelor.

Sunt puține informații disponibile cu privire la cererea și oferta generală de competențe (competențe cognitive, socio-emoționale și specifice postului) ale forței de muncă adulte din România. Singura metodă de măsurare a competențelor cognitive este cea a adolescenților de 15 ani din învățământul secundar, realizată prin intermediul PISA. Date de calitate privind cererea și oferta de competențe și date concrete privind decalajul de competențe reprezintă un punct de pornire necesar pentru o planificare mai bună a politicilor și pentru ca toatepărțile interesatesă ia măsuri pentru a depăși aceste disfuncționalități.

Datele din anchete realizate în România arată că informația limitată este asociată cu participarea redusă la formare, în special pentru angajații mai puțin educați și pentru cei vârstnici: doar 3,4% dintre românii cu educație primară și secundară inferioară au acces la informații despre posibilitățile de învățare, comparativ cu 31,9% dintre cei cu educație terțiară.

De asemenea, doar 6,1% dintre românii cu vârsta între 55 și 69 de ani au acces la informații despre posibilitățile de învățare, comparativ cu 21,6% dintre cei cu vârsta între 25 și 34 de ani . Pe de altă parte, analiza rezultatelor programului PIACC 2013 indică faptul că este de cinci până la șapte ori mai puțin probabil ca persoane slab calificate din Germania, Spania, Italia, Austria și Polonia să participe la forme de învățare la locul de muncă, prin comparație cu persoanele înalt calificate. În România, cele mai mici procente de participare la formarea profesională se înregistrează în rândul persoanelor cu niveluri scăzute de calificare profesională, precum și în rândul celor care lucrează în companii mici (cu mai puțin de 10 angajați) și al persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani.

Deficitul de informații are, de asemenea, potențialul de a reduce interesul beneficiarilor de IPV pentru oportunitățile de formare. Date dintr-o anchetă recentă privind participarea angajaților români aflați în situație de risc la formarea profesională continuă arată că peste 40% dintre angajații cu un nivel scăzut de educație și competențe nu caută informații cu privire la activitățile de formare. Acest lucru este valabil pentru angajații cu vârsta între 18 și 24 de ani, dat fiind că 43% dintre ei nu caută acest tip de informații și pentru cei cu vârsta peste 40 de ani (45% dintre ei, de asemenea, nu caută informații despre formare), comparativ cu doar 20% dintre persoanele cu vârsta între 18 și 35 de ani care au absolvit licee teoretice sau universități .

In aceeași ordine de idei, capacitatea managerială și antreprenorială scăzută în rândul managerilor din firmele mici și mijlocii poate contribui la adoptarea unor decizii ineficiente privind formarea forței de muncă. Fără informații adecvate privind nevoile de competențe ale firmelor, furnizorii de formare nu pot să ofere cu ușurință programe atrăgătoare pentru firme și indivizi. Rezultatele unei anchete recente privind furnizorii de formare din România arată că 48% dintre aceștia consideră că managerii organizațiilor care își desfășoară activitatea în țară sunt de părere că formarea forței de muncă este irelevantă sau inutilă .

Cadrul Național al Calificărilorservește ca instrument de transparență și le permiteangajaților să își dovedească competențele față de angajatori, rezolvând constrângerile legate de informații, una din cele mai des întâlnite disfuncționalități de pe piața de formare profesională. In România, este necesară îmbunătățirea inițiativelor existente pentru validarea și certificarea învățării anterioare. Un alt punct slab al sistemului actual de certificare este absența comunicării periodice cu potențialii beneficiari ai inițiativelor IPV cu privire la avantajele obținerii recunoașterii cunoștințelor acumulate anterior, în special cu aceia cu niveluri scăzute de calificare.

Stimulente insuficiente

Chiar dacă părțile interesate de ÎPV ar beneficia de informații de o mai bună calitate, este posibil ca firmele și indivizii să continue să investească insuficient în formare datorită lipsei unor stimulente adecvate. De exemplu, este posibil ca firmele și indivizii să investească insuficient deoarece nu pot surprinde toate beneficiile ce rezultă din investițiile în formare (disfuncționalitate a pieței din punct de vedere al externalității). Mai mult, este posibil ca unele dintre beneficiile obținute în urma competențelor recent dobândite de un angajat, în special competențe care nu sunt specifice companiei, să fie utile pentru viitorii angajatori. Prin urmare, este posibil ca firmele să decidă să nu investească în competențe generale sau să nu investească deloc. De asemenea, firmele pot alege să nu formeze angajații „mobili”: cu cât este mai mare riscul de părăsire a companiei de către un angajat imediat după finalizarea perioadei de formare (adică „vânarea” angajaților formați), cu atât firmele sunt mai puțin dispuse să investească în formare. In România, jumătate dintre furnizorii de formare consideră că firmele nu investesc în formarea forței de muncă, deoarece este posibil ca angajații mai bine instruiți să-și schimbe locul de muncă .

Potrivit Anchetei privind educația adulților din 2011 (Eurostat), lipsa de sprijin a angajatorilor pentru participarea persoanelor cu vârsta între 25 și 64 de ani la educație și formare reprezintă un obstacol mai mare în România decât în oricare alta dintre cele 30 de țări europene participante la această anchetă. Aceasta reprezintă un obstacol pentru 30% dintre respondenții din România, comparativ cu doar 1,3% din Portugalia și cu media UE de 8%. De asemenea, este puțin probabil ca firmele românești să adopte programe de lucru mai flexibile, care au potențialul de a promova o mai mare participare la formare, după cum arată rezultatele aceleiași anchete în care 34,7% dintre respondenți au indicat suprapunerea cu programul de lucru ca fiind unul dintre principalele obstacole pentru participarea la formare, comparativ cu doar 4,9% în Slovacia și cu media UE de 18%.

Cu toate că actualul Cod al Muncii din România prevede ca angajatorii să le asigure angajaților acces periodic la formare profesională și să creeze condiții adecvate pentru a-i încuraja pe angajați să participe la programele de formare profesională, acest aspect nu este observat în practică. Datele anchetelor realizate în România indică absența activităților de formare sponsorizate de firme pentru 41% dintre angajații cu vârsta peste 40 de ani și cu un nivel redus de educație și competențe, această rată crescând la 50% pentru persoanele cu vârsta între 18 și 24 de ani și cu un nivel redus de educație și competențe.

Codul Muncii din România prevede, de asemenea, ca firmele cu mai mult de 20 de angajați să stabilească planuri anuale de formare profesională (după consultarea cu sindicatele sau reprezentanți ai angajaților), care să fie incluse în contractul colectiv de muncă la nivel de companie. In această privință, realitatea diferă din nou, după cum indică 60% dintre furnizorii de formare din România care susțin că absența planurilor de formare este unul dintre principalele motive pentru care firmele nu investesc în formarea forței de muncă (Ancheta Băncii Mondiale privind furnizorii de formare din România, 2014).

Pe de altă parte, este posibil ca furnizorii de educație și formare să nu reacționeze la informațiile cu privire la necesarul de competențe al angajatorilor, în condițiile în care nu au autonomie deplină în procesul de luare a deciziilor, iar continuarea furnizării unor cursuri cu un conținut de formare de o relevanță scăzută nu are niciun fel de consecințe pentru ei. De fapt, după cum se menționează în Analiza de nevoi privind educația și formarea profesională din România (Ministerul Educației Naționale, 2013), nivelul scăzut de încredere în rândul adulților în relevanța cursurilor de formare pentru succesul lor profesional reprezintă una dintre cele mai importante bariere în calea participării la IPV.

Constrângeri legate de capacitate

Chiar dacă părțile interesate de ÎPV ar beneficia de informații de o mai bună calitate și de stimulente adecvate, este posibil ca firmele și indivizii să continue să investească insuficient în formare din cauza constrângerilor legate de capacitate instituțională. Cele mai semnificative asemenea constrângeri sunt cele legate de capacitatea financiară (disfuncționalitatea pieței de creditare) cu care se confruntă atât indivizii, cât și firmele. Costul formării este menționat ca o barieră în calea participării la formare de către 52,5% dintre respondenții la Ancheta privind educația adulților din 2011 (Eurostat) din România (cea mai mare rată dintre toate cele 30 de țări implicate în această anchetă), comparativ cu doar 4,7% în Belgia și cu media UE de 13,2%. Pe de altă parte, firmele mici se confruntă deseori cu dificultăți atunci când este vorba despre mobilizarea unor resurse pentru finanțarea formării angajaților. In România, 44% dintre companiile private afirmă că nu sprijină activitățile de formare pentru angajați din cauza lipsei fondurilor, care este și mai pronunțată în cazul firmelor cu mai puțin de 10 angajați (procentul crește la 49% în acest grup). În plus, 79% dintre furnizorii de formare din România consideră că finanțarea reprezintă un obstacol cheie în calea creșterii participării la formare (Ancheta Băncii Mondiale privind furnizorii de formare din România, 2014).

Firmele și furnizorii de formare pot fi afectați, de asemenea, de constrângeri legate de capacitatea managerială, precum și de lipsa personalului de formare. In România, departamentele de resurse umane ale firmelor sunt considerate surse de informații pentru cursurile de formare de către mai puțin de 7% dintre angajați, care recurg la alte surse, precum internetul, după cum menționează cel puțin 14% dintre angajații diferitelor grupuri .

Capacitatea administrativă a ANC ar trebui îmbunătățită în scopul dezvoltării ulterioare a sistemului IPV. Această agenție este responsabilă cu aspecte cheie ale sistemului, inclusiv cu dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și a mecanismelor de certificare. ANC se ocupă cu gestionarea câtorva registre, dar nu deține încă sisteme informatice capabile să genereze informații de calitate din aceste registre.

In ciuda provocărilor identificate în acest diagnostic, România are o oportunitate clară de a crea baza pentru dezvoltare pe termen lung și implementarea măsurilor de îmbunătățire a ÎPV.

Întocmit,
Florin Făiniși